Florin Călinescu a picat un examen important. Se iau măsuri drastice după aflarea veștii

17.06.2014

Florin Călinescu este director al Teatrului Mic din București din anul 2000, însă curând instituția va avea un nou manager pentru că actorul a picat un examen important.

florin calinescu

În cadrul examenului de evaluare a managementului, actorul nu a obținut nota minimă pentru a-și păstra funcția. Conform legii, Primăria București a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea funcției, concurs al cărui rezultat va fi anunțat public pe 23 iulie.

Legea îi dă dreptul să participe la concursul pentru postul pe care tocmai l-a pierdut, însă Florin Călinescu nu pare convins că își dorește să continue directoratul la Teatrul Mic, fiind deranjat nu numai de faptul că nu a trecut de evaluare, dar și de zvonurile care circulă printre actori.

"Sincer, nu știu dacă merg să dau concurs, mă mai gândesc. Sunt în concediu, nu mă interesează asta acum", a declarat Călinescu, pentru ziarulring.ro.

Actorul are la dispoziție mai puțin de trei săptămâni pentru a se înscrie la concurs, termenul-limită pentru depunerea planurilor de management și a dosarelor de concurs fiind 7 iulie.

Mai mult, în interiorul teatrului umblă zvonuri că Florin Călinescu ar fi fost picat intenționat examenul, pentru că se dorea înlocuirea lui din funcția de director. Actorul Gabriel Fătu este unul dintre numele vehiculate pentru post, însă acesta susține că nu este interesat de poziție. Ba chiar, actorul crede că numele lui a fost adus în discuție de persoane cu care Călinescu nu se înțelege, tocmai pentru a-l enerva.

"Am auzit vorbe prin teatru că a luat notă mică și au dorit să-l pice ca să mă duc eu la teatru. Nu știu de unde au ieșit aceste vorbe, eu n-am zis niciodată că vreau să fiu director la Teatrul Mic. Eu joc în piesa «Mă mut la mama» de patru, cinci ani la Teatrul Mic. Nu m-a plătit niciodată teatrul, ci eu am plătit chirie. Cum ar fi ca, după cinci ani de zile de când dânsul a fost singurul director de teatru care mi-a întins o mână, eu să fac asta?! Mă întreb dacă nu cumva unii din teatru, din echipa cu care domnul Călinescu nu se înțelege, n-au lansat cumva aceste zvonuri tocmai ca să-l întărâte puțin. De altfel, domnul Călinescu m-a și sunat să mă întrebe dacă mă interesează postul de director al teatrului și, bineînțeles, i-am spus că nu mă interesează. Nu știu dacă domnul director al comisiei a vrut să-l pice sau, așa cum am auzit, a venit nepregătit. N-am făcut parte din comisia de evaluare", a declarat Gabriel Fătu.

Conform legii, evaluarea directorilor de teatre se face anual, când aceștia trebuie să obțină peste nota 7, dar și o dată la cinci ani, când pentru obținerea unui nou mandat pe un proiect de management, directorii trebuie să ia minimum nota 9.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Florin Cãlinescu și Loredana Groza, invitații Mondenilor la emisiunea din aceastã searã

29.04.2014

Florin Călinescu și Loredana Groza sunt invitați în ediția de astăzi a emisiunii "Mondenii", difuzată de Prima TV începând cu ora 20.30.

loredana groza

Loredana va juca rolul de instructor de fitness și pe cel al soției lui Dan Negru, într-o parodie a emisiunii "Vrei să fii milionar", iar la finalul emisiunii va cânta împreună cu Mondenii piesa "Lumea ta".

Florin Călinescu va interpreta rolul Nașul cel Mare, la care cei cinci Mondeni vor veni să ceară câteva sfaturi pentru succesul în televiziune.De asemenea, acesta va mai juca într-un scheci care, însă, rămâne o surpriză, scrie Pagina de Media.(sursa:Click.ro)

 

 

Florin Cãlinescu revine în televiziune alãturi de Adrian Sârbu? Ce spune actorul

11.04.2014

Florin Călinescu este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Adrian Sârbu, iar actorul a recunoscut că i-ar plăcea să lucreze din nou cu fostul șef Pro TV. 

Călinescu este dorit înapoi în televiziune și chiar a avut o discuție cu Prima TV, pentru a reveni pe micul ecran cu "Chestiunea Zilei", însă discuțiile nu s-au concretizat. Însă directorul Teatrului Mic din București ar accepta să realizeze o nouă emisiune la o eventuală televiziune a lui Adrian Sârbu. Ba chiar, lui Călinescu i-ar plăcea ca fostul boss Pro să readucă postul în prim-plan, acum când tot mai multe vedete părăsesc echipa și imperiul pare să se clatine.

florin calinescu

"Nu îmi e clar nimic! Eu nu am semnat cu nimeni. Nu sunt nici la ProTV, nu am fost angajatul Pro-ului. Eu am făcut un produs pe care firma mea l-a vândut postului. Nu știu ce face Sârbu, dacă va dechide o nouă televiziune. Eu sper ca Pro-ul să învie prin Adrian Sârbu... mi-aș dori asta! Dacă Sârbu face o televiziune, eu voi fi acolo. Începând de la portar, bucătar, realizator, cameraman, fac și masaj, orice. Dacă el face ceva, voi fi acolo 100%. Pentru mine, ProTV era Adrian Sârbu. Suntem prieteni de-o viață și dacă el și-a dat demisia... Și-a dat demisia", a declarat Florin Călinescu pentru ziarulring.ro.(sursa:Click.ro)

 

 

 

Florin Călinescu plănuiește să se facă fermier: "Mi-am luat găini, porci și bibilici. Nu mai pot să iau nimic de la magazin"

05.12.2012

Florin Călinescu este un adevărat om de televiziune și reușește, de fiecare dată, să aducă zâmbetul pe chipurile celor care îl ascultă.

Florin Calinescu

Invitat în această seară în emisiunea CANCAN TV, difuzată de luni până joi de la ora 22:00, pe Acasă TV, inegalabilul Florin Călinescu a povestit puțin din vasta sa experiență din televiziune, dar și întâmplări din viața de zi cu zi.

"Institutional cred că nu am prezentat stirile, meteo și ora exacta. In rest am făcut cam tot. Anumite confuzii care se petrec astăzi pe un post de televiziune nu pot sa le inteleg, Sa ma duc să filmez un scurt și trist reportaj, care scoate din anonimat niste anonimi nu pot sa inteleg. Am stat si eu de vorba cu curve, cu pârnăiași, dar acum se stă de vorbă doar cu curve", a declarat Florin Călinescu.

Omul de televiziune a mărturisit si faptul că, de ceva timp, și-a cumpărat câteva animale de casă, dar și o plantație de viță de vie.

"Am undeva o vită de vie. Nu mai pot să cumpăr de la magazin nimic si am zis că dată tot am un pâmânt în spatele casei, să cresc niste găini, niste porci, niste bibilici", a mai povestit Călinescu.(sursa:cancan)

Florin Cãlinescu: "Andreea Mantea, te-am plãcut incredibil de mult"

12.04.2012

Florin Călinescu a mărturisit la Kanal D că în urmă cu câțiva ani, pe vremea când era prezentator TV, Andreea Mantea a venit într-una dintre emisiunile lui ca asistentă, însă doar pentru o zi.

florin calinescuAndreea Mantea i-a spus lui Călinescu că nu a păstrat-o din motiv că nu a plăcut-o, însă fostul prezentator a mărturisit altceva.

«Nu Andreea, te-am plăcut incredibil de mult, dar așa era formatul emisiunii. În fiecare duminică trebuia să vină câte o domnișoară.», a spus Florin Călinescu.

Fostul prezentator s-a retras din televiziune pentru a avea grijă de cei doi copii ai lui. Unul dintre cei doi băieți ai săi a fost student la școala de muzică a celebrului Paul McCartney, unul dintre componenții trupei Beatles.(sursa:click)

Florin Călinescu: "Am trei maşini şi patru case, dar mănânc parizer pe ziar"

05.08.2010

Florin Călinescu își amintește cu nostalgie de începuturile lui din televiziune, dar mărturisește că acum vrea să aibă mai mult timp pentru el.

florin calinescuActorul mărturisește că acum își dorește liniște, aer curat și iarbă verde pentru că mașinile, casele și celelalte obiecte care dovedesc avuția unei persoane nu îi lipsesc.

În ciuda faptului că are destul de mulți bani, Călinescu mărturisește că, în fond, el nu s-a schimbat și nu îi este rușine să aibă aceleași tabieturi ca în urma cu 10 sau 20 de ani.

"Atingeți un palier care mie îmi este foarte drag. Creativitatea nu se aplică asupra propriei persoane. Îmi place să creez oameni. Sute de copii, mă rog, astăzi nu mai sunt copii, adică Mihaela Rădulescu, Cristi Tabără, Andrei Gheorghe, Iulian Comănescu. Sunt foarte mulți care lucrează în fața camerelor, dar mai ales în spatele lor. Este tot creativitate pentru că școală de televiziune nu există în România.

Depinde ce vrei de la viață. Acum vreau liniște, aer curat și iarbă verde. Am trei mașini, le țin în garaj. Am patru case, ce să fac cu ele? Cu ce să-mi arăt puterea? Cu ceasuri, Cadillac-uri, avioane, iahturi? Și când ajung la 3.000 de km cu mândra, cocoșelul...? L-am uitat acasă. Să iau pastile? Niciodată! Artificii sexuale? Salut, la revedere! S-a terminat, s-a terminat. Am cunoscut și gloria, și locul întâi, poate o să mai fac într-o zi niște emisiuni. Nu știu dacă mai am răbdare de emisiune zilnică tocmai pentru că mă duc la ștrand, înot, mă duc cu calul, am atâtea chestii de făcut. Superbe. Ori dacă stai prea mult prin televiziune, când să mai trăiești? Când să mai stai de vorbă cu prietenii? Când mai joci o tablă? Pentru chestiile astea îți trebuie foarte puțin. Mănânc în continuare parizer pe ziar, n-am nicio treabă. Dar poate mai mare este satisfacția pentru oamenii care mi-au trecut prin mână decât izbânzile mele personale.", spune Florin Călinescu, conform Adevărul.

"Dan Diaconescu va fi mort în trei ani, nu mai apucă să candideze"

Florin Călinescu este de părere că maniera care i-a adus succesul lui Dan Diaconesc îi va aduce și sfârșitul pentru că este greu pentru un om să reziste în acel ritm.

"Dan Diaconescu va fi un om mort în doi, trei ani. N-apucă nici să candideze. Pentru că statul ăla acolo te eviscerează. Chiar dacă șmecheria aia a lui funcționează. Are o tehnică desăvârșită de a-l incita pe om și ăla începe să verse. Dar uitați-vă la el: e uscat, a slăbit, a albit, nu poți să nu dormi noaptea și să mai gândești coerent.", a spus Florin Călinescu (sursa:cancan)

Florin Călinescu: "Iulia Tăbăcaru e mai degrabă jumara sexy"

04.05.2010

Florin Călinescu a luat peste picior vedetele din Romania, in cadrul emisiunii Happy Hour de luni, menționand insă că el nu este deloc atras de mondenul românesc din ziua de azi. Ploaia de glume răutăcioase a căzut în special pe domnișoarele devenite celebre datorită scandalurilor.

florin calinescu"Nu poți pune pe cineva în fața aparatului de luat vederi doar dacă are țâțe și cur, așa ca Simona Sensual. Am înțeles că acum este cunoscută. [...] Și acum e foarte greu să vorbești despre Cătălin Botezatu și pupăza aia... cum o cheamă?", a afirmat actorul despre diferitele vedete, precizând că nu prea îl interesează mondenul.

Florin Călinescu a fost pus să treacă și printr-un mic test de cultură mondenă: el a trebuit să răspundă la mai multe întrebări despre vedetele autohtone... pe care le-a ratat.

Totuși nu fără amuzament. El a glumit pe seama Andreei Tonciu, spunând că dacă înoată pe spate lumea o confundă cu un rechin, a rămas uimit de engleza de baltă a lui Voicu Pânzar și a afirmat că Simona Sensual nu ar fi în stare să "decretinizeze poporul", așa cum a anunțat ea în urmă cu ceva timp, deoarece "nu are unitățile necesare".

Nici Iulia Tăbăcaru nu a scăpat de glumele acide ale actorului, care a spus despre aceasta că "bomba sexy este mai degrabă jumara sexy", făcând aluzie la porcine.

"Fizz e ăla cu blana? Ce se mai aude de el?", a răspuns Florin Călinescu la întrebarea "Ce au în comun Fizz, Bob Taylor și Bogdan Croitoru", neștiind că de fapt este vorba de aceeași persoană. (sursa:libertatea)

Florin Călinescu recunoaşte că e bogat şi excentric

22.04.2010

Lui Florin Călinescu nu-i stă in caracter să se laude sau să discute despre averea sa. Cu toate astea, a făcut-o intr-un interviu incendiar, pe care l-a acordat revistei Kamikaze, în care vorbește despre afacerile, mașinile, casele, dar și relațiile sale cu alte personalități autohtone.

florin calinescu“Am jucat vreo două pokere cu Sorin Ovidiu Vîntu”, a mărturisit Florin Călinescu, actorul care recunoaște că a făcut o adevărată avere pe vremea când lucra la PRO TV.

“Sârbu era regizor, eu vedeta. Eu am rămas vedeta. El este multimilionar”, susține Călinescu.

“Dacă el își zicea tatăl PRO TV-ului, eu sunt mama PRO TV-ului. Acolo am făcut bani serioși. Cifre cu patru, cinci și chiar șase zerouri erau evidente, pentru că aveam o înțelegere: atâta din publicitate”, mărturisește actorul.

Se plimbă cu o Dacia Sandero

Florin recunoaște că a avut bani încă de pe vremea lui Ceaușescu și că, la un moment dat, avea ca actor de film un salariu mai mare decât al primului ministru.

Atunci a cumpărat o garsonieră cu 20.000 de lei, a zugrăvit-o și a vândut-o cu 30.000. A fost prima afacere a actualului patron de la “Optica Română”. “Nu vreau să fiu ipocrit și să spun că sunt sărac. Am câteva sute de mii, acolo, am cinci case, mașini și copiii studiază în Anglia”, mai spune Florin, care însă a rămas cu picioarele pe pământ.

Trei din mașinile sale sunt de lux - un Jaguar, un Porsche și un Mercedes AMG, însă merge prin oraș cu un Sandero. Iar lucrurile nu se opresc aici: Călinescu mai deține un restaurant care e destul de afectat de criză, dar și 300 de hectare de vie la Mediaș, unde e vecin cu Prințul Charles, care și-a cumpărat o livadă prin partea locului. El intenționează să-și lanseze, peste câțiva ani, un vin cu semnătură. (sursa:libertatea)

Florin Călinescu, exclus din PNL

03.02.2010

Președintele PNL Pitești a anunțat astăzi că îl va exclude din partid pe actorul Florin Călinescu, deoarece nu și-a plătit cotizația și că a făcut declarații împotriva partidului.

florin calinescu"Trebuia exclus mai demult. Nu a mai trecut de luni bune pe la partid și nici nu și-a îndeplinit obligațiile statutare. În ultimul timp a făcut acele declarații publice împotriva liderilor PNL și împotriva partidului. Practic, nu eu l-am dat afară, statutul îi dă afară pe aceștia care nu mai vin pe la partid și care aduc astfel de acuze", a declarat Marius Postelnicescu, liderul PNL Pitești. Pe de altă parte Florin Călinescu spune că și-a dat demisia din decembrie 2008 și nu are de ce să fie exclus acum din PNL.

"In decembrie 2008, eu am încetat relațiile cu acest partid.Am trimis în plic demisia mea atunci. Așa se lucrează în PNL cu maximă democrație, oricine are o altă părere este exclus fără probleme", a declarat Florin Călinescu pentru Realitatea TV.

De asemenea, actorul a negat că ar fi avut o discuție cu actorul Mircea Diaconu pe tema apartenenței sale la PNL.

"Mircea Diaconu nu a vorbit niciodată cu mine. El a dobândit mandatul de senator cu vreo 10.000 de voturi, eu având 14.000 și ducându-se o dată sau de două ori în campanie. Ca să vedeți cum e legea asta electorală. Este rușinos că domnul Diaconu, care a devenit senator cu voturile mele și nu înțelege nici azi cum i s-a întregit mandatul de senator. Acum are păreri despre mine. Să îi fie rușine colegului meu actor Mircea Diaconu!", a spus acesta.

Călinescu a spus că după încetarea relației cu PNL nu s-a mai înscris în vreun partid. Însă dacă vreun partid îi adresează o întrebare, atunci va reflecta. (sursa:libertatea)

Florin Calinescu face globuri pentru vrajitoare

04.11.2009

Implicat de câțiva ani în afaceri cu obiective optice pentru dotarea forțelor armate, actorul Florin Călinescu și-a diversificat de curând aria clienților. Printre aceștia se numără și câteva vrăjitoare care, conform site-ului de știri www.inpolitics.ro, au comandat la PRO Optica, firma actorului, mai multe globuri de sticlă.

Conform inpolitics.ro, Florin Călinescu a avut parte de câteva întâlniri de afaceri inedite la firma PRO Optica, al cărei patron e de mai mulți ani. florin calinescu

Cunoscutul om de televiziune a negociat și a bătut palma cu mai multe vrăjitori. Florin Călinescu nu poate citi viitorul, dar s-a pus bine cu “profesionistele” în domeniu care au comandat globuri de sticlă, imitații ale celebrelor globuri de cristal, pentru a ghici trecutul, prezentul și viitorul. Până de curând, Călinescu avea comenzi, cu precădere, din partea Armatei, dar de curând a luat decizia de a accepta să lucreze și cu vrăjitoarele, mai ales că acestea sunt bune platnice.

Surse din cadrul PRO Optica au declarat pentru in politics.ro că afacerea merge, acum, foarte bine, comenzile sunt onorate la timp, iar vrăjitoarele sunt mulțumite. În ciuda acestui lucru, site-ul precizează că actorul intenționează să vândă PRO Optica unui consorțiu israelian, transferându- i totodată și portofoliul de clienți. (sursa:libertatea)

Florin Calinescu sufera linga mama sa

13.10.2009

Actorul Florin Calinescu a disparut, de ceva vreme, din lumina reflectoarelor. Pe seama discretiei sale s-au facut o multime de presupuneri, unii mergind pina la ipoteza ca omul de televiziune si de teatru ar fi facut pasul spre sfera politicii. Adevarul este totusi altul. Unul trist…

Surse apropiate lui Florin Cali­nescu ne-au declarat ca, de apro­ximativ o luna, actorul ar avea probleme serioase in familie, care l-au determinat sa lase pe plan secund toate celelalte preocupari. De fapt, starea de sanatate a mamei sale il ingrijoreaza foarte mult.

Ulterior, pri­marul unui oras argesean, prieten apropiat al lui Florin Calinescu si sustinator al acestuia in demersurile sale politice, ne-a confirmat faptul ca starea de sanatate a mamei lui Florin s-a inrautatit considera­bil in ulti­ma vreme. Din acest motiv, fosta vedeta a postului din Pache Protopopescu s-a retras la Timisoara, acolo unde se afla familia sa, pentru a-si supraveghea indea­proape mama.

„Acesta nu este un subiect de presa“

Contactat telefonic de catre redactorii revistei VIP, Florin Calinescu nu a infirmat informatia pe care i-am prezentat-o.

florin calinescu„Este adevarat. Starea de sana­tate a mamei mele nu este tocmai buna. Doctorii fac tot posibilul sa o salveze. Dar nu consider ca acesta este un subiect de presa“, a declarat Calinescu, foarte intristat.

Cu toate acestea, in ce ne priveste, am publicat acest articol pentru fanii lui Florin, care nu mai primisera nicio veste legata de omul de televiziune, dar si pentru a-l asigura pe artist de sprijinul nostru.

Un concetatean de-al actorului ne-a confirmat faptul ca Florin este la Timi­soara si ca a uitat de celelalte activitati: „Saptamina trecuta am fost la Timisoara la un meci al echipei mele favorite. Am aflat de la prieteni ca era acolo si Florin Calinescu, dar nu l-am vazut pe stadion. Stiam ca, atunci cind era in orasul natal, nu lipsea de la meciurile de fotbal ale echipei Poli Timisoara.“  (sursa:revistavip)

Comentarii

până acum sunt 2 comentarii

DE MULTA VREME IMI CAUT TIMP SA VA CUNOSC BAREM PRIN INTERMEDIARUL ACESTEI TEHNICII,CARE A CUPRINS O PLANETA INTREGA.PROFESIA MEA ESTE,MAI BINE SPUS AM SLUJIT CATEDRA DE FILOSOFIE DIN PITESTI.AM O FIICA BOLNAVIORA DE FOARTE MULTI ANI,AM RAMAS SINGUR IN AFARA COMPANIEI FIICEI MELEDACIANA,CARE IUBESTE FOARTE MULT ARTA DUMNEAVOASTRA,SI A SPERAT SSA DEVINA ACTRITA,DAR NUMAI BOALA CARE-I STA IN SANGE,IN OASE,SI IN SUFLET A IMPIEDICAT-O SA DEVINA ACTRITA.MI-AR FACEA O MARE, O NESPUSA BUCURIE,SA VA INTALNESC.PANA ATUNCI;TOATE CELE BUNE. VASILE CALINESCU

Postat de vasilecalinescu Tuesday, 29.03.2011 @ 14:19pm | #2

DE MULTA VREME IMI CAUT TIMP SA VA CUNOSC BAREM PRIN INTERMEDIARUL ACESTEI TEHNICII,CARE A CUPRINS O PLANETA INTREGA.PROFESIA MEA ESTE,MAI BINE SPUS AM SLUJIT CATEDRA DE FILOSOFIE DIN PITESTI.AM O FIICA BOLNAVIORA DE FOARTE MULTI ANI,AM RAMAS SINGUR IN AFARA COMPANIEI FIICEI MELEDACIANA,CARE IUBESTE FOARTE MULT ARTA DUMNEAVOASTRA,SI A SPERAT SSA DEVINA ACTRITA,DAR NUMAI BOALA CARE-I STA IN SANGE,IN OASE,SI IN SUFLET A IMPIEDICAT-O SA DEVINA ACTRITA.MI-AR FACEA O MARE, O NESPUSA BUCURIE,SA VA INTALNESC.PANA ATUNCI;TOATE CELE BUNE. VASILE CALINESCU

Postat de vasilecalinescu Tuesday, 29.03.2011 @ 14:18pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]